Galerie Imagini:
Descrierea Evenimentului:
Organizatori: FACULTATEA DE HORTICULTURA SI SILVICULTURA TIMISOARA,
DIRECTIA SILVICA TIMIS, AJVPS TIMIS
Hunt & Fish Expo
Ediția a III-a
6-9 mai 2010
Hala Timco Timisoara
Str. Circumvalațiunii nr. 8-12
Vânatul și pescuitul sunt, alături de cules, cele mai vechi ocupații pe pământ. Din preistorie și până în zilele noastre, aceste activități s-au împletit strâns cu evoluția societății umane.
Manifestarea expozițională HUNT & FISH EXPO, salon specializat de vanatoare si pescuit sportiv, ajunsa la a-III-a editie, își propune, ca și la edițiile anterioare, să dea relief unor pasiuni, ca să nu le spunem patimi, de care, la scară planetară, sunt stăpâniți milioane de semeni de-ai nostri. Sunt activități care se desfășoară pe timpul și cheltuiala fiecăruia, și care, dincolo de latura economică, sunt utile, în primul rând pentru păstrarea echilibrului în natură și, concomitent, pentru protejarea speciilor care alcătuiesc fondul cinegetic și pe cel piscicol pe Terra.
România, țară cu vechi tradiții în practicarea organizată a vânătorii și pescuitului sportiv, și deținătoare încă a unor importante resurse naturale regenerabile, constituie un œpol de atracție pentru pasionații mânuirii de arme si undițe și lansete din țări unde viețuitoarele pădurilor, câmpiilor și apelor sunt mai puține și mai sărace ca specii.
Expozanții și organizatorii nutresc speranța ca vizitatorii să perceapă și, de ce nu, să practice vânătoarea și pescuitul sportiv ca pe niște îndeletniciri umane nobile, de intervenție înțeleaptă, motivată ecologic și economic, în fauna planetei.
Desfășurate după norme binestabilite, cu respectarea riguroasă a legilor care reglementează domeniile respective, vânatul și pescuitul, pasiuni sportive și de agrement cu un specific unic, pot deveni pentru cât mai mulți dintre noi și, în primul rând, pentru vizitatorii noii ediții a HUNT & FISH EXPO atribute ale unei vieți ieșite din tipicul cotidianului, subordonată tot mai mult tehnologicului și tributară stresului.
Practicanții vânătorii și pescuitului sportiv vor putea etala si în standurile actualei editii, tot ceea ce presupune desfășurarea acestor activități extraprofesionale, inclusiv în domeniul chinologiei și tirului vânătoresc și ale concursurilor de pescuit pe specii, dar și prilejul de a stabili noi contacte cu alți confrați din țară și din străinătate, unii deținători de trofee și punctaje internaționale, cunoscute fiind atașamentul și solidaritatea de breaslă, dar și apetitul acestora de a depăna noi întâmplări și povești vânătorești și pescărești.
TOLBĂ‚ PLINĂ‚ ȘI FIR ÎNTINS!
Cu stimă,
ORGANIZATORII